Vitamina D

157 LEI
IMUNOLOGIE

Vitamina D, denumită şi „vitamina soarelui” joacă un rol cheie pentru sănătatea noastră, ocupând un loc special între vitamine. Organismul nostru are nevoie de Vitamina D pentru metabolismul osos, pentru aportul corespunzător de calciu, pentru inimă şi sistemul nervos dar şi pentru reglarea sistemului imunitar.

În timpul iernii, pentru că expunerea la lumina soarelui este redusă, producerea de Vitamina D este insuficientă şi valorile pot scădea sub nivelul minim recomandat de 30ng/ml.

Nivelul de Vitamina D în sânge este cel mai bun indicator pentru rezerva disponibilă în organism în acel moment.

Care sunt consecinţele deficienţei de Vitamina D?

Persoanele care au o deficienţă a vitaminei D au o predispoziţie crescută pentru:

  • Bolile autoimune (scleroză multipli, boala Crohn, diabet zaharat de tip 1, lupus eritematos sistemic);
  • Bolile infecţioase (tuberculoză şi afecţiuni respiratorii);
  • Hipertensiune şi afecţiuni cardiovasculare;
  • Osteopenie şi osteoporoză;
  • Parodontoză la gravide (inflamaţia şi infecţia oaselor şi ligamentelor pe care se fixează dinţii);
  • Slăbiciune şi dureri musculare;
  • Demenţă senilă precoce şi boala Parkinson.

Cui se recomandă Vitamina D?

  • Femeilor însărcinate şi celor care alăptează;
  • Copiilor pentru formarea şi creşterea osoasă;
  • Persoanelor în vârstă, care, în general, în cursul anilor, pierd parţial capacitatea de a produce Vitamina D;
  • Pacienţilor cu infecţii frecvente care ai de obicei niveluri scăzute ale Vitaminei D;
  • Pacienţilor cu afecţiuni tumorale. Vitamina D, recunoscută ca având efect protector, poate încetini proliferarea celulelor maligne;
  • Pacienţilor cu afecţiuni reumatice la care nivelurile scăzute de vitamina D, asociate cu tratamentul cu corticosteroizi, cauzează o deteriorare ulterioară a articulaţiilor.

Surse bogate în vitamina D

Expunerea la soare

Expunerea la radiaţii ultraviolete este o sursă importantă de vitamină D. Nivelul vitaminei D astfel sintetizate depinde de pigmentarea tegumentelor, de anotimp, de gradul de însorire a regiunii, de nivelul poluării atmosferice, de durata expunerii la soare şi de practica utilizării cremelor de protecţie solară.

 În expunerea la soare trebuie să ţinem cont de balanţa între beneficii şi riscuri şi să luăm în calcul o expunere suficientă la soare care să asigure o sinteză adecvată de vitamina D şi să prevină riscul de neoplasm al pielii.

Alimentaţia şi suplimentele alimentare

Cele mai bogate surse naturale sunt: uleiul de peşte, somonul, heringul, peştele gras (sardine, anaşoa, macroul), gălbenuşul de ou, ciupercile, soia,  ficatul de vită, cerealele, nucile, merele, lactatele etc.

Dacă nici acestea nu sunt suficiente, puteţi apela la suplimentele alimentare cu vitamina D, care se găsesc sub 2 forme: D2 - ergocalciferol (acelaşi tip care se găseşte şi în alimente) sau D3 – colecalciferol (forma obţinută prin expunerea la soare).