Joi, 09 mai, la Spitalul „Providenţa” a avut loc a cincea ediție a „Zilei Internaționale a Medicului de Familie”, o întâlnire dedicate partenerilor și colaboratorilor unității medicale.
Evenimentul, care a reunit peste 40 de medici de familie din județul Iași, a avut ca scop îmbunătățirea relației pacient - medic de familie - medic specialist și implementarea unor proceduri noi care să aducă un plus de valoare actului medical.
Deși practică de mulți ani această meserie, unii medici de familie nu au știut că au o zi specială, dedicată lor: „Nu am știut de această zi până nu am primit invitația la Ziua Medicului de Familie. Mulțumim pentru aprecieri și pentru lucrurile frumoase pe care le faceți pentru pacienți. Cu certitudine colaborarea va fi benefică pentru pacienții noștri”, a declarat unul dintre participanții la eveniment, medic de familie.
Conf. dr. Ștefan Leica, directorul medical al Spitalului „Providenţa” a evidențiat importanța organizării unor astfel de evenimente: „Această întâlnire reprezintă o modalitate de a colabora din punct de vedere profesional cu colegii noștri din teritoriu, de a-i ajuta în activitatea lor medicală. Este un ajutor reciproc deoarece medicul de familie cunoaște istoricul pacientului, simptomatologia și poate să ne furnizeze informații relevante. Astfel, cel care are de câștigat este bolnavul deoarece putem oferi un act medical de calitate, holistic”, a mărturisit conf. dr. Ștefan Leica, medic primar medicină internă și directorul medical al Spitalul „Providenţa”.
Programul evenimentului a inclus un tur al spitalului, necesar pentru ca medicii să cunoască mediul și calitatea serviciilor de care pacientul beneficiază, prezentarea specificului fiecărui departament de către medicii specialiști și coordonatorii de secție iar la finalul întâlniri participanții s-au reunit într-o spațiu destinat comunicării și schimbului de experiențe.
„Medicul de familie este elementul de legătură între celelalte specialități și pacientul nostru, pe care îl prețuim. În cadrul întâlnirii organizate la Spitalul Providența am discutat despre valorile comune, respectul în relația cu pacientul, experiențele plăcute pe care le-au avut pacienții și, nu în ultimul rând, modalitățile prin care putem să îmbunătățim colaborarea”, a declarat dr. Nicoleta Dimitriu, medic primar medicină de familie în cadrul Spitalului „Providenţa”, unul dintre organizatorii acestui eveniment.
În cadrul turului de prezentare, participanții au fost curioși să afle informații despre noile aparaturi și servicii ale Spitalului „Providența”, prezentările făcute de medicii specialiști punctând avantajele pentru pacienți. După ce au vizitat secțiile destinate internărilor continue pentru pacienții cu probleme cardiologice, gastroenterologice, de medicină internă sau de recuperare medicale, medicii de familie au vizitat cabinetele din ambulatoriu. A urmat apoi „Centrul de Recuperare medicală” iar la final au asistat la prezentarea Mamografului 3D din cadrul „Centrului de examinare și diagnosticare în patologia glandei mamare”.
„Ziua Medicului de Familie” este sărbătorită la nivel internațional pe 19 mai, dată care a fost stabilită în 2010 de către WONCA (World Organization of Family Doctors). Această zi este o ocazie de a arăta recunoștința către medicii de familie, cei care sunt în prima linie atunci când pacienții se confruntă cu o problemă de sănătate.