Spitalul și Policlinica „Providența” s-au alăturat inițiativelor desfășurate în preajma Zilei Mondiale a Diabetului, o boală care afectează peste un milion de persoane din România. Începând cu anul 1991, cu sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii și la iniţiativa Federaţiei Internaţionale de Diabet (IDF), ziua de 14 noiembrie a fost aleasă ca „Ziua de luptă împotriva Diabetului”.
Pentru a marca această zi, în perioada 14 – 16 noiembrie, la cele două instituții medicale s-au desfășurat acțiuni de informare şi educare a pacienților cu privire la modalitățile de prevenire a diabetului zaharat, la controlul eficient al acestuia și la îmbunătățirea stilului de viață pentru persoanele afectate de această boală.
Pacienții prezenți la sediul Policlinicii sau Spitalului „Providența” au beneficiat de servicii medicale gratuite de evaluare a stării de sănătate: determinarea glicemiei și măsurarea tensiunii arteriale. „Am rămas surpinsă când am aflat nivelul glicemiei, știam că în familie am persoane cu boli cardiovasculare, dar nu și cu risc de diabet. Având în vedere greutatea mea, lipsa de activitate fizică și regimul alimentar cred că este nevoie să fiu mai atentă. Pe viitor intenționez să îmi fac o programare la un medic specialist pentru un control de rutină.”, a declarat Aurica D., unul din participanții acestui eveniment.
Doamna doctor Nicoleta Cristea, medic specialist la Spitalul „Providența” a oferit pacienților prezenți la eveniment consiliere și sfaturi medicale, subliniind importanța acestei zile: „Pentru mine, ca medic diabetolog este o zi extrem de importantă și emoționantă în același timp, deoarece această zi reprezintă o ocazie să ne unim ca să creștem gradul de conștientizare în ceea ce privește prevenția, diagnosticul și controlul acestei boli. Această zi reprezintă un moment care marchează lupta continuă împotriva diabetului și a complicațiilor asociate acestuia.”, a precizat doamna dr. Cristea.
Federația Internațională de Diabet a propus pentru perioada 2018-2019 tema „Familia și Diabetul”, pentru a sublinia rolul pe care îl au membrii familiei în prevenția și controlul diabetului . Doamna doctor Roxana Ștefan, director medical și medic primar la Policlinica „Providența”, menționează: „Este mai ușor pentru un pacient să își gestioneze boala când are sprijinul familiei. Diabetul zaharat de tip 2 este strâns legat de stilul de viață și, de aceea, este binevenită respectarea unor reguli de viață echilibrate pentru fiecare membru al familei, chiar și pentru persoanele care nu prezintă simptomatologie. Diabetul poate apărea la orice vârstă, iar dintre complicațiile cele mai grave ale acestei afecțiuni menționăm: cecitate, amputații, hemiplegii în urma unui accident vascular celebral, dializă, etc. În concluzie, atunci când este afectată calitatea vieții persoanelor diabetice devine obligatorie implicarea activă a unui membru al familiei.”
La nivel mondial sunt peste 425 de milioane de persoane care suferă de diabet, dintre care majoritatea au diabet zaharat de tip 2. Mai mult, estimările oficiale ale Federației Internaționale ale Diabetului, pentru anul 2045, arată că numărul cazurilor de diabet va ajunge la 629 de milioane.
Dr. Roxana Ștefan este director medical și medic primar la Policlinica „Providența”, are program de luni până vineri, în contract cu C.A.S Iași sau cu plată. Pentru o programare ne puteți contacta la unul dintre numerele de telefon 0232 215 940 / 0729 292 897 sau printr-un e-mail la adresa programari.policlinica@providentamedical.ro.
Dr. Nicoleta Cristea este medic specialist la Spitalul „Providența”, are program în fiecare zi de miercuri, cu plată sau în contract cu C.A.S. Pentru programare ne puteți contacta la unul dintre numerele de telefon 0232 241 271 / 0730 230 030 sau pe e-mail la adresa programari.spital@providentamedical.ro.