Psoriazisul, o boală cu implicații complexe

Dr. Elena Crihan, medic specialist Dermatovenerologie în cadrul Policlinicii Providența, ne vorbește despre psoriazis, o afecțiune care are consecințe nu doar asupra pielii. Despre factorii determinați, diagnosticare, tratament, dar și despre cum putem să ne simplificăm traiul cu această boală regăsiți în articolul de mai jos.

Suferiți de psoriazis? Nu sunteți singurul! La nivel mondial, conform Federației Internaționale a Asociațiilor de Psoriazis, peste 125 milioane de persoane sunt diagnosticate cu această afecțiune. În Romania peste 2% din populatie suferă de această boală, dar numărul real este cu siguranță mai mare. Este întâlnit mai ales în rândul adulților, dar atât adolescenții, cât și copiii pot fi afectați de psoriazis.

Psoriazisul nu este o problemă doar de ordin estetic. Trebuie privit și abordat ca o boală cu implicații sistemice (afectare cardiovasculară, reumatologică, psihologică).

În ciuda aspectului dezagreabil, psoriazisul…nu se ia!

Dacă nu este contagios, atunci cum am luat boala?

Psoriazisul apare atunci când sistemul imun al unei persoane trimite semnale greșite către celulele pielii și, astfel, ele se dezvoltă mai repede. În mod normal, celulele pielii se reînnoiesc la 28 de zile, dar în cazul psoriazisului acest proces se petrece la fiecare 3-6 zile, iar celulele rezultate nu sunt complet maturate și migrează la suprafața pielii, adunându-se în plăcile caracteristice.

Cauza rămâne în continuare necunoscută, dar se pare că factorul genetic, influențele din mediu (infecții, anumite medicamente, alcoolul, stresul) și factorii imunologici joacă un rol important.

Cum este diagnosticat psoriazisul?

Psoriazisul se caracterizează prin apariția de zone de piele mai roșie, îngroșată, acoperită de mai multe straturi de scuame (coji) albe. Uneori pot să apară mâncărimi în acele zone, alteori sunt complet lipsite de simptome.

Există mai multe tipuri de psoriazis (psoriazis în placi, psoriazis gutat, psoriazis inversat, psoriazis palmo-plantar, psoriazis pustulos etc.) și mai multe grade de severitate. Unele persoane au forme ușoare de psoriazis (cu scuame mici, albe, pe zone restrânse) și nici nu suspectează că ar avea o boală. Alte persoane au leziuni extinse care pot cuprinde aproape tot corpul.

Psoriazisul poate să apară oriunde, dar există anumite zone mai frecvent afectate: coatele, genunchii, scalpul, regiunea lombo-sacrată (spatele). Modificările de la nivelul unghiilor sunt des întâlnite. La fel și articulațiile pot fi afectate la o parte dintre pacienții cu psoriazis (dureri, modificări articulare, diminuarea funcționalității).

Atentie! Nu orice leziuni cu scuame sunt psoriazis! E important să fiți diagnosticat de un dermatolog, pentru a urma tratamentul potrivit. Uneori nici chiar dermatologul nu poate spune cu certitudine, doar prin examen clinic, dacă aveți psoriazis sau nu, fiind necesară efectuarea unei biopsii cutanate (analiză la microscop a unui fragment mic de piele).

Cum putem să tratăm psoriazisul?

Psoriazisul nu reprezintă o amenințare directă asupra vieții, ci mai mult o afectare a calității vieții. Psoriazisul inversat (care afectează regiunea genitală) și psoriazisul scalpului pot fi în mod particular deranjante. De asemenea, leziunile de la nivelul mâinilor pot împiedica o activitate socială normală.

Leziunile se pot vindeca spontan și pot reapărea spontan (de aceea este nevoie să fim precauți cu privire la utilizarea așa-ziselor tratamente alternative ”miraculoase” și care nu au o bază științifică).

Până la această dată nu s-a descoperit un tratament care să vindece definitiv boala, dar există multe mijloace terapeutice pentru a ține boala sub control: terapii topice (unguente și creme), terapii sistemice orale sau injectabile de tipul tratamentului biologic.

În urma terapiei pot exista perioade îndelungate fără să avem leziuni cutanate de psoriazis.

Lăsată netratată, afecțiunea se poate extinde, iar tratamentul va fi mai dificil și rezultatele mai puțin satisfăcătoare.

Ce putem face pentru a ne ușura boala?

  • Să fim informați cu privire la afecțiune, pentru a evita lucrurile care agravează psoriazisul.
  • Să avem o bună relație cu medicul curant căruia să îi putem exprima nelămuririle noastre, temerile și așteptările noastre pentru a “conviețui” în termeni cât mai buni cu boala noastră.
  • Să avem o dietă echilibrată și sănătoasă. Nu există o dietă specială necesară în psoriazis și boala nu este influențată de alimentație, dar e important să avem o greutate normală. Se știe că persoanele supraponderale cu psoriazis sunt mai predispuse în a dezvolta diabet sau afecțiuni cardiovasculare.
  • Consumul de alcool și fumatul înrăutățesc boala.

***

Dr. Elena Crihan este medic specialist Dermatovenerologie la Policlinica Providența, are program de luni până vineri, și poate fi găsită, prin programare prealabilă, la unul dintre numerele de telefon 0232 215 940 / 0729 292 897 sau prin e-mail la adresa programari.policlinica@providentamedical.ro