Doamna dr. Roxana Leah face parte din familia Policlinicii Providenţa de trei ani şi dincolo de pregătirea profesională de excepţie, este un om care iubeşte pacienţii. Consideră că a ajuns aici prin voia Domnului şi îşi exprimă în fiecare zi recunoştinţa, dedicându-se persoanelor aflate în suferinţă şi care vin la ea cu nădejdea de a primi ajutor. Povestea din spatele misiunii de doctor este una frumoasă şi de aceea am ales să o împărtăşim cu dumneavoastră.

Roxana Leah are 34 de ani acum. A avut o copilărie frumoasă la Brăila, însă Iaşul a rămas în sufletul ei încă de mică. Fiindcă părinţii au făcut facultatea aici şi mai veneau din când în când în vizită, Roxana s-a îndrăgostit de acest oraş, astfel că atunci când a venit vremea să studieze Medicina, a ales fără urmă de îndoială să vină în Iaşi. A urmat cursurile Universităţii de Medicină şi Farmacie “Grigore. T. Popa” şi i-au atras atenţia, pe parcurs, mai multe specialităţi. A cochetat cu Pediatria şi Medicina de Urgenţă, însă Radiologia a avut ceva special. “Îmi aduc aminte că primul contact cu Radiologia a fost când eram studentă în anul al II-lea, făceam practica de vară şi m-am dus, însoţind un pacient de pe secţie, la Radiologie. Mi se părea fascinant, la vremea aceea, studentă fiind, nu pricepeam mare lucru şi domnul doctor de acolo, foarte îngăduitor, a început să mă întrebe: „Dar aici ce e?”, „Dar aici?”. I-am zis atunci: „Mi se pare că citiţi în stele!”. Nici nu mă gândeam pe vremea aceea că am să ajung să fac specialitatea aceasta, a fost un concurs de împrejurări. Pe parcurs s-au aşezat lucrurile şi am ales Radiologia”, îşi aminteşte zâmbind doamna doctor.

Deşi, la terminarea rezidenţiatului, i se împlinise visul de a fi medic, nu îşi găsea locul acolo unde lucra pe atunci. Simţea că ceva lipseşte. Şi atunci o prietenă i-a propus să lucreze la Policlinica Providenţa. “A fost o mână care mi s-a întins şi mulţumesc Lui Dumnezeu că a fost aşa şi că am avut norocul, să zicem, să ajung să lucrez aici”, a adăugat dr. Roxana Leah. Se ocupă de pacienţii care au nevoie de ecografii şi radiografii şi spune că aici atât ea, cât şi pacienţii au un mare avantaj. „Contează foarte mult şi acesta este şi feedback-ul pe care îl am de la pacienţi, şi din experienţa personală, modul în care se apropie medicul de pacient. Şi o vorbă bună câteodată contează la fel de mult ca şi un tratament sau un diagnostic şi cred că aici e locul cel mai potrivit, Policlinica noastră, să le îmbinăm. Ar trebui peste tot, în toate cabinetele, în toate spitalele făcut la fel. Mă şochează  când merg câteodată şi văd răceala, distanţa dintre medic şi pacient. Omul se duce cu teamă, că nu se duce degeaba”, a menţionat dr. Leah.

Nu toate zilele sunt simple, ne spune, însă atunci când întâlneşte pacienţi dificili, alege să privească dincolo de atitudinea lor. “Pacienţii cu boli cronice, mai ales, am constatat că au o oarecare suferinţă îndelungată care îi aduce şi într-un grad de răzvrătire pe toţi din jur, nu neapărat pe sistemul sanitar. Ei sunt nemulţumiţi că nu sunt fonduri, că trebuie să se programeze pentru nu ştiu cât timp, că durează, nu pot face exact în momentul în care au venit şi solicită. Sigur că sunt şi pacienţi care vin oarecum puşi pe ceartă şi atunci trebuie să încerci să aplanezi şi situaţiile mai conflictuale, să zicem. Mi s-a întâmplat în perioada rezidenţiatului, sincer, aproape să fiu şi luată la bătaie, dar situaţia şi-a găsit rezolvare, în cele din urmă”, a precizat dr. Roxana Leah.

Se roagă pentru toți pacienții ei, indiferent de religia acestora, și la finalul zilei, îşi găseşte pacea în familie. Deşi soţul este inginer, înţelege că medicul se dedică pacienţilor lui şi că acest lucru nu este unul uşor de îndeplinit. „Contează foarte mult susţinerea familiei, pentru că vii câteodată foarte încărcat, foarte stresat şi trebuie să ştii că în mijlocul familiei este locul unde te poţi linişti, relaxa, şi să ai înţelegere. Dar atât timp cât există iubire, totul este foarte bine” , a exlicat dr. Leah.

După călătoriile zilnice la Policlinică și în sânul familiei, în concediu ar alege întotdeauna marea. Îi place mult să călătorească și îi mulțumește Domnului pentru toate  locurile minunate în care a ajuns.  Și pentru fiecare pacient, căci ”călătorește” și în sufletul fiecărui om îndurerat pe care îl întâlnește, contribuind la sănătatea lui trupească și sufletească.  (Nicoleta Bunduc)