În fiecare început al lunii octombrie, Cetatea Iașilor dobândește mireasmă de sărbătoare. Din toate colțurile țării și chiar din străinătate, Cuvioasa Parascheva adună zeci de mii de suflete, tineri de toate vârstele. Pelerinii, cu credinţă, dragoste şi răbdare, vin în oraşul nostru an de an să o cinstească pe Sfânta Ocrotitoare a Moldovei.
Așezămintele Medicale „Providenţa“ (spital, policlinică și fundație), ale Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, au venit şi în acest an în sprijinul numeroşilor pelerini sosiţi în Iaşi, cu ocazia hramului Sfintei Cuvioase Parascheva. Pentru a înlesni așteptarea, care a durat în unele cazuri chiar și 18 ore, s-au oferit servicii şi îngrijiri medicale la punctul de prim ajutor din curtea Catedralei Mitropolitane, câte un ceai cald la cortul de informare, încurajări și zâmbete, astfel încât fiecare pelerin să se bucure de reîntâlnirea cu Sfânta noastră dragă și cu Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, din Katerini, Grecia.
Pentru persoanele suferinde, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a organizat un punct de prim ajutor, care a avut ca scop oferirea asistenţei în situaţii de urgenţă. Asociaţia Medicilor şi Farmaciştilor Ortodocşi Români (AMFOR) - filiala Iaşi, în parteneriat cu Așezămintele Medicale „Providenţa“, SMURD, SAJ Iași și Crucea Roșie a asigurat asistenţă medicală non-stop, pe toată durata desfăşurării sfintelor sărbători. Medicii care au acordat servicii medicale la punctul de prim ajutor provin din spitalele ieşene, au fost și rezidenți și studenți de la UMF Iași, iar asistenții medicali prezenți, angajați ai Providenței, au asigurat permanenţa pe parcursul zilelor de pelerinaj. Din cauza frigului, a oboselii sau a istoricului medical, numeroși credincioşi au avut nevoie de îngrijiri medicale. Farmacia Dona- Medikon a asigurat o parte din medicația necesară. Aducem mulţumiri şi Societăţii Ortodoxe a Femeilor Române, filiala Iaşi, pentru sprijinul oferit în buna desfăşurare a activităţilor prilejuite de hram.
De asemenea, în urma parteneriatului cu SC Alevia din Fălticeni- Suceava, și cu ajutorul Sectorului de Asistenţă Socială şi Medicală „Diaconia” au fost oferite, la Cortul Providența, mii de pahare cu ceai cald – adevărată mângâiere pentru persoanele care, mai ales pe parcursul nopții, au rezistat cu stoicism temperaturilor scăzute. Un număr de 30 voluntari entuziaști și energici de la liceul ,,Mihai Eminescu”, studenți și o parte din angajații policlinicii și ai spitalului Providența au preparat cu dragoste și sârguință ceaiurile oferite pelerinilor, având satisfacția că pot fi utili aproapelui și prin gesturi mărunte, dar care au cântărit atât de mult, pelerinii simțind atenție și empatie din partea noastră. Totodată, voluntarii au fost părtași bucuriei și emoției pe care o împărtășeau pelerinii care au ajuns să se închine Sfintelor Moaște, după îndelungi așteptări; stări deosebite, greu de cuprins în cuvinte.
Aducem mulțumiri tuturor celor care au făcut posibilă ajutorarea aproapelui în nevoie, în perioada hramului, și apreciem implicarea, dedicarea și osteneala în această frumoasă lucrare.