Domnul Doctor Nemțeanu-Mocanu Matei Dumitru, medic specialist Ortopedie și Traumatologie, la Policlinica Providența, ne oferă informații despre entorsele membrului inferior.

♦ DEFINIȚIE

         Etimologic, cuvântul "entorsă" provine de la "intorsus", care în latină înseamnă "sucit" și a fost acreditat lui Duverney în secolul 18.

         Entorsa se referă la o leziune a aparatului ligamento-capsular a unei articulații. Traumatismele de la nivel articular sunt închise, în cele mai multe circumstanțe și local apar leziuni de distensie, elongație, rupturi (microscopice, parțiale sau totale). Sau poate să apară o smulgere a unui ligament de pe inserția sa osoasă.

         Diferențierea dintre entorsă și luxație constă în faptul că leziunea din entorsă  nu permite deplasarea permanentă a unei extremități articulare, arhitectura rămânând în limite normale.

Caracteristice entorselor sunt leziunile ligamentare de gravitate diferită, de la simpla elongare/întindere până la ruptură sau smulgere și faptul că suprafața articulară suferă unele forțe de amplitudini nefiziologice, cu păstrarea contactului anatomic normal.

♦ EPIDEMIOLOGIE

       Entorsele apar mai frecvent la adulți activi sau la bătrâni cu epifize fragile, prin osteoporoză expunându-i astfel la fracturi secundare. Cel mai des se întalnesc entorsele de gleznă și genunchi.

♦ ETIOLOGIE

         Cauza princeps este o mișcare forțată peste limitele suportate de ligamente, care imprimă extremității în cauză un traiect anormal, intensitatea mișcării anormale determinând gravitatea leziunii ulterioare.

         Ca și leziuni care însoțesc entorsele de genunchi sau de gleznă: fracturi fără deplasare, rupturi meniscale, rupturi musculare sau tendinoase, rupturi capsulare, ligamentare, edem osos, leziuni osteocondrale și corpi străini intraarticulari.

    Mecanismul prin care apare suferința pacientului este unul de natură vasculo-motorie. Odata cu leziunea ligamentară, corpul produce o reacție de dilatare a vasolor mici  capilare cu trecerea lichidului înspre spațiul adiacent perivascular, cauzând astfel edemul care la rândul său cauzează durere. Pot să apară acum și căldura, roșeața și tumefierea. Toate aceste modificări sunt reacția organismului la agresiune și apar pentru a aduce factori de vindecare la locul injuriei. Dacă hiperemia aceasta continuă necontrolat, poate antrena leziuni care se pot propaga în timp și determină afectare greu reversibilă de tipul: sinovitei (inflamația învelișului intern al unei articulații), hidrartroza (acumulare de lichid intraarticular), osteoporoza localizată cu apariția fracturilor pe os patologic. Dacă tulburarea vasomotorie se extinde la un segment întreg, se numește Sindrom algo-neuro-distrofic sau după denumirea nouă anglo-saxona Complex Regional Pain Sindrome, cu impactarea severă a vieții pacientului.

Ca evoluție naturală, o entorsă poate să doară 2-3 saptămâni cu tratament sau să rămână dureroasă și până la 1 an în 33% din cazuri, sau poate provoca instabilitate de gleznă dacă aceasta este tratată incorect.

♦ CLINIC

       Pacientul prezintă durere spontană sau provocată la nivelul leziunii, poate sau nu să calce pe membrul afectat. Local apare edemul (gleznă sau genunchi mărite de volum), hidrartroza (lichid în exces în articulație), echimoza (vânătaie migrată), instabilitate, cracmente la mișcare, redoare (înțepenire), parestezii distale (furnicături), căldură locală.

    La examenul local se observă tumefiere sau durere în punct fix pe traiectul ligamentelor lezate, instabilitate demostrată prin teste evocative specifice în cabinetul de Ortopedie-Traumatologie ( Lachman, sertar anterior/posterior, varus/valgus stress test, testul de înclinare talară, etc.)

♦ PARACLINIC

       Medicul ortoped va recomanda inițial radiografii din mai multe incidente ale segmentului afectat pentru a exclude leziuni osoase. Multe din incidentele pentru gleznă sunt specifice pentru anumite leziuni ligamentare singulare. De exemplu incidența de față a gleznei în rotație internă pentru aprecierea leziunii ligamentului tibio-fibular distal. În continuare necesitatea altor investigații mai aprofundate se face pe seama anamnezei și examenului clinic. De exemplu: RMN daca se suspectează o leziune de menisc sau ligament incrucișat, ecografie, CT , artrografie, PET-CT, etc.

Artroscopia - operația minim invazivă prin care se vizualizează direct interiorul unei articulații - se face extrem de rar în scop diagnostic și la un număr infim de pacienți care prezintă contraindicații la celelalte metode de diagnostic non-invazive, caz în care operația este una diagnostică și curativă în același timp.

       Entorsele se clasifică în entorse recente sau vechi și în funcție de gravitate în 3 grade, cu gradul 1 fiind cel mai ușor. În clasificarea entorselor vechi ale membrului inferior se ține seama și de gradul instabilitații restante. Clasificarile sunt necesare în stabilirea tratamentului ulterior.

♦ TRATAMENTUL ENTORSELOR MEMBRULUI INFERIOR

         Tratamentul oricărei entorse se face numai după anamneză (istoricul bolnavului), analiza clinică și paraclinică a pacientului de către medicul curant. Un tratament greșit poate avea rezultate nefavorabile pentru timp îndelungat, cu impactarea calității vieții.

         În funcție de gravitatea leziunilor și de statusul funcțional al pacientului se poate alege un tratament non-operator-ortopedic sau un tratament chirurgical care înseamnă suturi, ligamentoplastii, reconstrucții anatomice a unor ligamente sau tendoane, transferuri tendinoase sau ligamentare, osteosinteze și artrodeze, în cazurile cu sechele grave.

Tratamentul non-operator/ortopedic

     În etapa inițială se urmează un algoritm PRICE, cu durată variabilă în funcție de pacient (P = protejăm membrul afectat, R = repaus, I = ice-gheață local, C = bandaje compresive elastice, E = elevăm membrul afectat).

     Imobilizarea inițială se poate face cu aparate ghipsate, atele din diverse materiale, orteze fixe sau mobile cu variabilitatea unghiurilor de mobilizare. Perioadele de repaus sunt dictate de gravitatea leziunii. Entorsele de grad mare necesită o perioadă în care nu este avizat sprijinul pe membrul inferior afectat și deplasarea se va face cu ajutorul cârjelor.

     În ceea ce privește medicația cu care se tratează entorsele, aceasta este recomandată de medicul curant strict în funcție de patologia asociată pe care pacientul o are și se integrează într-un tratament etapizat. Există o multitudine de antiinflamatorii non-steroidiene care se consumă sub formă de capsule sau diverse geluri ori creme, de asemenea ca medicație profilactică unii pacienți mai primesc medicație anticoagulantă sau antispatică.

     În funcție de pacient și  recomandările medicului se poate opta pentru personalizarea unui tratament de recuperare, alături de un kinetoterapeut într-un centru de profil pentru reintegrarea deplină a pacientului în viața activă.

     În concluzie, entorsele de la nivelul membrului inferior trebuie tratate de medicul curant ortoped într-un context mai larg, individual, centrat pe pacient, pe nevoile sale și resursele acestuia.

Bibliografie:

1-TRATAT DE CHIRURGIE II ORTOPEDIE-TRAUMATOLOGIE. coordonator DInu M. Antonescu editura ACADEMIEI ROMANE 2012

2- www.orthobullets.com/foot-and-ankle

Vă stăm la dispoziție pentru informații și programări:

📧 programari.policlinica@providentamedical.ro

📱 0729 292 897

☎️ 0232 215 940

💬 WhatsApp 0729 292 897