Echipa Fundației Medicale Providența, susținută de colaboratorii săi şi în colaborare cu Parohia Scânteia, a desfășurat în zilele de de 28 și 29 august 2015, proiectul ”Educația prin iubire” în comuna Scânteia, județul Iași.
Beneficiarii proiectului au fost 40 de copii din comunitate, cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, iar activitățile au fost moderate de 2 psihologi, asistentul social al Fundației Medicale ”Providența” și un profesor de modelaj.
Principalul obiectiv al proiectului a fost îndrumarea copiilor pentru a face alegeri potrivite nevoilor personale și sociale, atunci când se confruntă cu o situație problematică.
Psih. Ana Armanu: ” Întâlnirile cu copii au fost un bun prilej pentru a vorbi despre discriminarea care apare în mediul școlar sau grupul de prieteni, situațiile de abandon școlar sau situații dificile cu care copilul se confruntă în familia de origine (divorț, dependență de substanțe, violență fizică sau verbală). O activitate pe care participanții au îndragit-o mult a fost modelajul în lut. Această activitate le-a oferit copiilor ocazia de a-și exprima creativitatea și a vorbi deschis atât despre vise și pasiuni, cât și despre nevoile lor pe care le au.”
Am constatat cu bucurie că în satul Rediu există o foarte bună comunicare între tineri și Biserică, Părintele Ioan Puiu fiind implicat în a-i ajuta pe copiii aflați în dificultate, și lucrând frumos atât cu copiii cât și cu părinții.
Pr. Ioan Puiu: ”Copiii mai cred că lumea poate fi schimbată. Că frumosul poate salva această lume. Că visele se pot împlini. Că sunt prieteni care nu te vor uita niciodată. Că prin joc, rugăciune, muncă și dăruire te poți împrieteni cu Dumnezeu. Preț de câteva ore prin joc și dialog, ajutați de oaspeții de la Iași, participanții la tabăra Educația prin iubire au reușit să afle mai multe despre ei, despre prietenii lor, să întărească încă puțin prietenia lor, să dea frâu liber imaginației pentru a-și exterioriza sentimentele prin modelarea lutului.”
Proiectul organizat aici a fost un succes, copiii au participat cu bucurie la discuții și exerciții de rezolvare a conflictelor iar la final ne-au întrebat când ne vom întoarce pentru a avea și alte activități împreună.