Despre fericire

Doamna Grigore Elena Alina, psiholog la policlinica Providența, ne oferă informații despre ce înseamnă fericirea și cum o putem dobândi. 

♦Fericirea este probabil una dintre cele mai râvnite stări ale oamenilor, din toate timpurile. Încă de mici copii auzim povești cu prinți și prințese, care invariabil se termină cu ,, și au trăit fericiți până la adanci bătrâneți …”. Așadar, indiferent la care aspect al vieții noastre ne referim, cel familial, profesional sau personal, efortul uman general este de a găsi fericirea.

Din punct de vedre istoric, primele scrieri despre fericire le întâlnim încă din zilele lui Aristotel. Marele filosof și matematician, vorbea despre fericire făcând referire la două concepte diferite: fericirea hedonism (consideră plăcerea ca fiind scopul vieții) și fericirea eudaimonism (consideră fericirea ca fiind scopul suprem al vieții omenești). Conform literaturii de specialitate, eudaimonism înseamnă autenticitate, excelență, sens și creștere, iar hedonism înseamnă absența suferinței, confort, bucurie și plăcere.

Părintele fondator al psihologiei pozitive, știință ce se ocupă cu studiul motivelor și surselor de fericire ale ființei umane, Martin Seligman, descrie fericirea că fiind o stare emoțională caracterizată prin prezența unor emoții pozitive frecvente, cum ar fi bucuria, entuziasmul, satisfacția, împlinirea și mulțumirea, combinate cu sentimente mai profunde de sens și scop.

Este dovedit științific că există trei tipuri de fericire atunci când vorbim de viață umană:

1.      O viață frumoasă - definită de cunoașterea de sine și implicare în procesul dezvoltării personale. Aceasta este un stil de viață în care relațiile, muncă și joacă se îmbină și aduc o fericire mai profundă și mai durabilă.

2.      O viață plină de sens - caz în care munca depusă în favoarea celorlalți sau a unui ideal duce la o profundă satisfacție și împlinire.

3.      O viață plăcută - definită de înclinația noastră spre socializare și comportamente de căutare a plăcerii. Aceasta este o viață în care căutăm cât mai multe plăceri, dar care, dintre toate trei asigură fericirea de scurtă durată.

Tot studiile de specialitate ne atrag atenția asupra faptului că cele trei dimensiuni aduc o fericire durabilă, însă fericirea nu poate fi atinsă în lipsa relațiilor sociale. După cum ne tot repetă și psihologul Gaspar Gyorgy, de calitatea relațiilor depinde calitatea și durata vieții noastre. Ceea ce înseamnă că în ciuda faptului că relațiile nu garantează fericirea, aceasta nici nu pare să se manifeste în lipsa lor.

De unde știi ce te va face fericit sau de ce anume va fi nevoie pentru a ajunge în acel punct?

Percepțiile greșite abundă când este vorba despre ceea ce credem că ne va face fericiți. Oamenii cred adesea că fericirea va fi atinsă odată ce ajung la o anumită etapă, cum ar fi găsirea partenerului perfect, o carierea de succes sau obținerea unei anumite sume de bani.

Cercetări recente indică faptul că flexibilitatea emoțională este cheia unei fericiri și bunăstări mai mari. De exemplu, a fi deschis la experiențe emoționale și abilitatea de a tolera perioadele de disconfort ne poate permite să ne îndreptăm către o existența mai bogată, mai semnificativă. Modul în care răspundem la circumstanțele vieții noastre are o influență mai mare asupra fericirii noastre decât evenimentele în sine.

Fericirea nu este rezultatul săriturii de la o bucurie la alta; atingerea fericirii implică perioade de disconfort considerabil. Modul individual de a gândi și de a se exprima sentimentele influențează cât de fericit ești. A trăi stresul, tristețea și anxietatea pe termen scurt nu nseamnă că nu putem fi fericiți pe termen lung. O mare parte din fericire este sub control personal.

Atingerea fericirii este o căutare globală. Oamenii din toate colțurile lumii apreciază fericirea mai importantă decât oricare alte rezultate personale dezirabile. Fericirea este ,,sosul secret” care ne ajută să fim mai buni cu noi și cu ceilalți, să ne atingem potențialul maxim.

 

Vă stăm la dispoziție pentru informații și programări:

📧 programari.policlinica@providentamedical.ro

📱 0729 292 897

☎️ 0232 215 940

💬 WhatsApp 0729 292 897

Foto credit: pixabay