În aceste zile de sărbătoare, doi dintre noi, Chirvasă Nicoleta Cristina - asistent social, și Ana Armanu-psiholog voluntar la Fundația Medicală Providența , au realizat proiectul ,,Dar din dar”.
Scopurile acestei initiative au fost unirea și comuniunea între membrii echipei Providența, ajutorarea semenilor aflați în nevoie, precum și dezvoltarea spiritului de echipă și a parteneriatului cu alte unități cum a fost clasa a IX-a de la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” din Iași, coordonată de D-na dirigintă Prof. Anton Iuliana.
Ne-am îndreptat paşii spre familiile cu mulți copii, care nu au posibilități de a le oferi acestora o viaţă fără lipsuri materiale.
Angajații Fundației Medicale Providența au făcut donații de haine, jucării, așternuturi de pat, cărți și altele, pentru a veni în sprijinul acestora.
Pe de altă parte, elevi de la Liceul ,,Dimitrie Cantemir” au realizat şi o colectă de bani, din care au cumpărat și oferit acestor familii alimente de bază, fructe, dulciuri și produse de igienă pentru copii, venind împreună cu d-na profesoară să împartă cu noi daruri.
În urma colaborării, am bucurat șase familii de beneficiari, care nu aveau ce să pună pe masă de Crăciun și nici cu ce să-și îmbrace copiii. Aceste familii locuiesc în condiții insalubre, și au între 3-5 copii cu vârste între 1-15 ani. Unii dintre părinți au probleme de sănătate și au o pensie de handicap, alții nu au nimic, iar unele mame se îngrijesc singure de copii, fiind părăsite de către soț.
Dorim pe viitor să dezvoltăm această rețea de ajutorare, prin colaborarea și cu alte centre/fundații/organizații dornice de implicare.
Etichete