Doamna Grigore Elena Alina, psiholog la policlinica Providența, ne oferă informații despre atașament.

Ce este atașamentul? Simplist spus este o forță de atracție a două corpuri, unul spre altul. Fie că este fizică, electrică sau chimică, ea este cea mai puternică forță din univers pe care o luăm de bună în fiecare zi a vieții.

Din punct de vedere psihologic, atașamentul este în centrul relațiilor și al funcționării sociale. Atașamenul se referă la căutarea și menținerea proximității, apropierii și conectării fizice, comportamentale, emoționale și psihologice.

John Bowlby, fondatorul teoriei atașamentului din anii cinzeci-șaizeci, a susținut faptul că atașamentul este parte integrată a comportamentului uman pe tot parcursul vieții. Atașamentul este esența ființei noastre, o familie nu poate fi familie fără relații de atașament.

Pentru copii este o cerință categorică/primordială. Nefiind capabil să funcționeze independent, ei au nevoie să se atașeze de adult. Primul lucru pe care îl face copilul este să transforme persoana de care s-a atașat într-o busolă. Atât timp cât copilul se va regăsi pe sine în raport cu această busolă nu se va simți pierdut. Relația de atașament îi permite copilului să se alăture adultului care, cel puțin în mintea sa, este mult mai capabil să se orienteze și să își găsească drumul.

Au fost identificate trei tipare principale de atașament, prezentate prima dată de Ainsworth în 1971:

♦ Primul tipar este atașamentul securizant, caz în care copilul are încrederea că părintele său va fi disponibil, responsiv și îi va oferi ajutor dacă se va confrunta cu situații potrivnice sau înfricoșătoare. Având această garanție, el explorează cu curaj mediul înconjurător. Acest tipar este susținut în special de mama în primii ani de viață, care este disponibilă imediat, percepe semnalele copilului său și răspunde cu afecțiune când acesta caută protecție/alinare.

♦ Un al doilea tipar este cel caracterizat de anxietate și rezistență; copilul este predispus la anxietatea de separare, tinde să se agațe și manifestă anxietate în legătură cu explorarea mediului. Acest tipar este susținut de un părinte care uneori este disponibil și îl ajută, dar alteori nu; de asemenea, acest tipar este susținut, așa cum arată studiile clinice, de separări repetate și de amenințări cu abandonul folosite ca mijloc de control.

♦ Al treilea tipar este cel de atașament caracterizat de evitare; în acest caz copilul nu are încredere că, dacă va căuta protecție, i se va răspunde și va fi ajutat, din contra, el consideră că va fi refuzat categoric. În cazul în care un individ prezintă acest tipar de atașament, el încearcă să devină independent din punct de vedere emoțional, iar mai târziu ar putea fi diagnosticat ca având o personalitate narcisică.

Cu toate că în cele mai multe cazuri, tiparul observat corespunde unuia dintre cele trei stiluri de atașament, au existat și o serie de excepții. În cadrul studiilor clinice, în care a fost studiată interacțiunea dintre copilul mic și mamă, anumiți copii au părut a fi dezorientați/dezorganizați. Astfel s-a ajuns la concluzia că acest tip de comportament apare la copii care prezintă o variantă dezorganizată a unuia dintre cele trei forme de atașament tipice, de obicei tiparul de atașament caracterizat de anxietate.

Pentru a ne îngriji cum se cuvine de copiii noștri, pentru a-i orienta spre noi, trebuie să înțelegem atașamentul. Cel mai important factor pentru a-ți înțelege copilul din interior spre exterior este înțelegerea atașamentului.

Se pot identifica șase tipuri de atașament, fiecare dintre ele oferind un indiciu asupra comportamentului copiilor și, adesea, asupra propriului nostru comportament:

1. Simțurile - are ca scop apropierea fizică. Copilul are nevoie să simtă persoana de care se atașează, fie că este prin intermediul vederii, mirosului, auzului sau atingerii. Când apropierea este întreruptă, copilul se sperie și protestează vehement. Cu cât este mai imatur cineva, cu atât se va baza mai mult pe acest tip de atașament.

2. Uniformitatea - copilul își dorește să fie asemenea celor de care se simte cel mai apropiat, folosind imitarea și emulația.

Un alt mod de atașare prin uniformitate este identificarea .Cu cât un copil este mai dependent, cu atât mai puternică va fi identificarea. În societatea noastră, egalii copiilor sau vedetele media au devenit epicentrul identificarii, în locul părinților.

3. Sentimentul de apartenență și loialitatea - A fi apropiat de cineva înseamnă să consideri acea persoană ca fiind a ta, a-ți aparține. Copilașul va revendica pe oricine de care este atașat: mama, ursulețul, surioara.

Loialitatea urmează îndeaproape sentimentul de apartenență și se referă la a fi credincios și obedient față de figura aleasă de atașament. Dacă atașamentul unui copil se schimbă, la fel se va întâmpla și cu apartenență și loialitatea.

4. Importanța - se referă la a simți că suntem importanți pentru cineva, la faptul că prezența noastră contează pentru persoana respectivă. Este în natura umană să păstrăm aproape ceea ce are valoare pentru noi. A fi drag cuiva înseamnă a avea garanția apropierii și conexiunii. Copilul care se atașează se straduiește să mulțumească și să câștige aprobare și este foarte sensibil la privirile dezaprobatoare. Un copil sensibil poate fi devastat când ochii în care caută căldură și bucurie nu se luminează în prezența sa. Problema acestui tip de atașament este că îi face pe copii vulnerabili la durere.

5. Sentimentele - un alt mod de a găsi intimitate este prin intermediul sentimentelor: sentimente de căldură, iubire, afecțiune. Copilul care trăiește intimitatea emoțională cu părintele poate tolera un nivel crescut de separare fizică. Dacă atașarea prin simțuri este brațul scurt al atașamentului, dragostea este brațul său lung. Copilul păstrează în minte imaginea părintelui iubit și iubitor, găsind confort și sprijin în aceasta.

6. Aprecierea –acest tip de atașament seamănă cu cel prin intermediul simțurilor cu diferența că nu trebuie să fii văzut sau auzit la nivel fizic, ci mai degrabă psihologic. Căutând intimitatea, copilul își va împărtăși secretele. O persoană nu poate deveni vulnerabilă decât atunci când se expune psihologic. A te împărtăși altora și a fi înțeles greșit și apoi respins reprezintă pentru mulți un risc ce nu merită a fi asumat. Drept rezultat, aceasta este cea mai rară formă de intimitate și motivul pentru care mulți dintre noi suntem reticenți în a împărtasi cele mai profunde preocupări și nesiguranțe, chiar și cu cei pe care îi iubim.

Cu toate acestea, nu există o altă formă de intimitate ce poate eclipsa sentimentul de a fi plăcut, acceptat, bine-venit, dorit, invitat să exiști.

Din leagăn până în mormânt, ființele umane sunt programate nu doar să caute contactul social, ci și proximitatea fizică și emoțională cu ființe speciale din viața noastra. A tânji după senzația de conectare autentică și reală cu persoanele importante din proximitatea noastra se afla pe primul loc în ierarhia obiectivelor și nevoilor umane.

O legătură strânsă cu cei apropiați reprezintă ,,nișa ecologică” în care evoluează creierul uman, sistemul nervos și tiparele de comportament.

Un atașament securizant reprezintă contextul în care putem evolua spre cea mai buna versiune a nostra.

 

♦ Bibliografie:

Bowlby,J.(2011), O baza de siguranta;

Levine ,A. Heller,R.S.F. (2015), Stilurile de atasament;

Johnson,M.S.(2020) ,Teoria atasamentului in practica.

Vă stăm la dispoziție pentru informații și programări:

📧 programari.policlinica@providentamedical.ro

📱 0729 292 897

☎️ 0232 215 940

💬 WhatsApp 0729 292 897