Fundația Medicală Providența continuă și în această lună campania ,,100 de copii bucuroși cu 100 de bunici sănătoși!”, realizată cu sprijinul Policlinicii Providența a Arhiepiscopiei Iașilor, cu scopul de a cinsti 100 de ani de la Marea Unire din anul 1918.
Ne dorim să fie îndeplinit obiectivul propus la startul acestei Campanii, prin care 100 de beneficiari copii și 100 de beneficiari persoane vârstnice, din mediul rural, cu diverse probleme de sănătate, să beneficieze de consultații și servicii medicale gratuite.
Prin urmare, Școala Gimnazială Butea, din localitatea Butea, Județul Iași, reprezentată de Doamna Director Prof. Greta Predoi, s-a implicat în desfășurarea acestei activități socio-medicale și a identificat 12 copii din cadrul școlii, care provin din familii ai căror părinți nu au posibilități financiare pentru a le asigura o consultație sau un alt serviciu medical.
Vineri, în data de 15 februarie 2019, cei 12 copii au beneficiat de consultații și servicii medicale gratuite pe specialitățile oftalmologie și ORL.
La această activitate ne-au sprijinit doamna doctor primar ORL Luminița Popa, doamna doctor specialist ORL Aliona Botez și doamna doctor primar oftalmolog Daniela Cionca, cărora le mulțumim mult pentru colaborare!
Consultațiile oftalmologice au constat în: determinarea refracției și a acuității vizuale, examen biomicroscopic al polului anterior, fond de ochi, simțul cromatic. Copiilor diagnosticați cu strabism li s-a efectuat și măsurători ortopice. La 4 dintre copii li s-a prescris ochelari de vedere.
Fundația Medicală Providența va sprijini și pe cei 4 copii, cărora li s-a recomndat ochelari de vedere și va deconta costul lor.
Consultațiile ORL au constat în inspecție, palpare, examen bucofaringoscopic, rinoscopie anterioară, rinoscopie posterioară, examen ortoscopic, audiogramă, extracție dop și recoltare exudat faringian și nazal.
De asemenea, Fundația Medicală Providența, în colaborare cu personalul angajat al Fundației și Policlinicii Providența a pregătit câte un pachet cu alimente și cărți, pentru fiecare copil.
În prag de primăvară, ne-au adus bucurie în suflet 12 îmbrățișări ale unor copii, care așa ne-au mulțumit pentru grijă și ajutor.