Pe înserate, când visele tainice ale copiilor se descoperă, am poposit în satul Grozești, comuna Grozești, județul Iași, noi, Fundația Iosif, Fundația Medicală Providența, actrița Gabriela Andrei a teatrului ,,Luceafărul” și clasa a X- a a liceului Cantemir Iași, ca mesageri ai Moșului Crăciun.
Fiind primiți cu multă căldură de către d-na director Maria Mihalache și cadrele didactice de la școala Grozești, precum și de către domnul primar Cristea George din comuna Grozești, am dăruit din prea-plinul inimii noastre cu ocazia serbării de sfârșit de an a copiilor. Colindele acompaniate de chitară cu care ne-au încântat fetele de la liceul Cantemir și sceneta vie, colorată și plină de zâmbete au conturat un cadru perfect pentru împărțirea darurilor de către spiridușii Moșului la 193 copii. Pentru a motiva și a susține educația școlară, primii 50 de copii cu rezultatele cele mai bune la învățătură au fost premiați cu un bonus. Mergând prin sat, colindătorii noștri au bucurat și părinții acestor copii, împărțind și alimente și hăinuțe.
Dorința oamenilor este de a fi mai buni și dăruitori de Crăciun, însă ajutorul e bine să fie permanentizat și susținut, așa cum a remarcat Claudiu Pămădeală, director Fundația Iosif:,,Cumva, în liniște și pe nesimțite, a avut loc un furt. Mi-a fost furată emoția Crăciunului, adevărata semnificație a acestei sărbători, simplitatea și bucuria de a dărui fără ca să aștept ceva în schimb. Toată agitația aceasta "comercială" care se creează în fiecare an de sărbători a devenit greoaie, obositoare și mult, mult prea gălăgioasă pentru mine. E ca și cum tot ce am eu nevoie ca să fiu fericit în această perioadă a anului e undeva la tine și tu imi "vinzi" acel ceva la un preț special, promoțional chiar, pentru că de, este Crăciun și de Crăciun toți suntem mai buni. Am pregătit această serbare împreună cu, colegii mei, dar cu inima strânsă, parcă ușor obosit de gândul că fac ceva ce oricum toată lumea face și nu am avut prea mari așteptări. Asta până când am întâlnit copiii la școală și... tot în liniște și pe nesimțite, am primit din partea lor cel mai de preț dar pe care l-aș fi putut primi de Crăciun: emoția, bucuria sinceră și neprefăcută a unei inimi de copil care încă mai crede în povești. Nu pot decât să spun... Multumesc, dragi copii!”.
Copiii au intrat în lumea fascinantă a teatrului de păpuși, care i-a învățat lecții importante: doar împreună cu prietenii putem fi fericiți, doar copiii cuminți vor primi daruri de la Moș Crăciun, și veselia este molipsitoare. Nașterea Mântuitorului a fost jucată cu păpuși, moment artistic care a trezit curiozitatea și interesul copiilor. Aceasta ar fi povestea despre Moș Crăciun jucată de actrița Andrei Gabriela la teatrul ,,Luceafărul” Iaşi:
,,A fost odată, ca niciodată, căci așa începe lumea din care vin eu...o zi din an, în care am pornit să dăruiesc din puținul sufletului meu, alaturi de alți dăruitori. Atunci a început să ningă...și-n priviri, dar mai ales în inimi. Să ningă o durere ascunsă de timp...acolo nu miroase a scorțișoară și cozonac, nu e braduțul ce așteaptă să fie împodobit, nu e mama, poate nu e tata, nici macar în gând, ci e doar strigat mut și neputință. Îndurare și tristete, lacrimi amare și vise spulberate, copilărie nefericită, în care Crăciunul e singurătate amară. Am întâlnit copilul plin de griji, care încă îl mai așteaptă pe Moș Crăciun, cel ce poate să-i îndeplinească dorințele! Măcar le-am dăruit un strop de iubire, bunătate și prietenie, pe care au promis ca o vor păstra în suflet și vor avea puterea de a merge mai departe, nădăjduind”.
O bogată trăire și multe emoții a însemnat această împreună-serbare, a celor mici cât și a celor mari, a colindătorilor cât și oaspeților.
,,Nimic mai sublim decât să fii în preajma copiilor, să dăruiești, dar în același timp, cu aceeași măsură să primești...bucurie, entuziasm, iubire. Emoții puternice am văzut în privirea lor curată, lacrimi de bucurie sau de durere, curiozitate și voie bună. Am colindat și am fost colindați, am jucat și am privit jocul copiilor, foarte reușit de altfel, i-am viziat la căsuțele lor, unele dintre ele nici nu pot fi numite în acest fel, am împărtășit cu ei totul. Implicarea din partea tuturor a făcut ca această activitate să fie primită cu aplauze și zâmbete pe chipul copiilor, dar și a părinților. Pot spune că am trăit nașterea pruncului Iisus cu fiecare copil în parte. Multumim Domnului și tuturor celor care a făcut posibilă împlinirea acestui frumos vis de iarnă”, ne-a împărtășit Chirvasă Nicoleta-Cristina, asistentul social al Fundației Medicale Providența.
Să dăruiești din ceea ce nu ai si vei primi, spunea Nicolae Steinhardt. Conștienti că nimic nu putem face noi, nădăjduim în lucrarea Pruncului năsut în ieslea sfântă. Așa cum ne spune și tema scenetei, credem și noi: bucuria se învață și prietenia este o floare rară.