Viața cotidiană ne oferă numeroase exemple de altruism, de la câteva gesturi simple făcute de un necunoscut pentru a ajuta o persoană în vârstă, până la susținerea pe termen lung a unor activități de voluntariat ce necesită eforturi importante. Puțini însă știu că, dincolo de această paletă de acțiuni generoase, există și forme extraordinare de altruism, neobișnuite. Este vorba despre persoane care se oferă să renunțe la ceea ce este esențial pentru ei, pentru a oferi o șansă de supraviețuire unor necunoscuți! Un foarte bun exemplu îl reprezintă super-altruiști, persoane excepționale dispuse să suporte costuri considerabile, pentru a aduce beneficii unor oameni pe care nu îi cunosc, chiar dacă știu că nu vor primi recompense substanțiale de pe urma gestului lor extrem.
Cumva firesc, această formă excepțională de altruism a atras atenția specialiștilor în neuroștiințe și în științele comportamentale. O vreme s-a vehiculat ideea că gestul super-altruiștilor de a dona un rinichi unui necunoscut, ar putea fi semnul unei psiho-patologii sau că ar putea să aibă drept motiv o dorință intensă de afirmare de sine egoistă, excelent camuflată în spatele unei generozități extreme. Unele voci opinau că altruismul excepțional nu este decât o patologie neuro-psihică manifestată prin aceea că persoana urmărește să facă bine cuiva fără a lua în calcul costurile și riscurile personale pe care le implică această întreprindere.
O cercetare dată publicității recent[1], a avut în atenție astfel de persoane care dovedesc forme excepționale de altruism, urmărind să evidențieze dacă această particularitate remarcabilă are un substrat empatic. Folosind imagistica prin rezonanță magnetică funcțională (fMRI), o echipă de cercetători de la Universitatea Georgetown a investigat, în diverse situații experimentale, activitatea cerebrală a persoanelor care și-au donat un rinichi unei persoane necunoscute. Rezultatele au arătat că acești super-altruiști – așa cum mai sunt numiți în literatura de specialitate – dovedesc o sensibilitate mai mare pentru persoanele necunoscute care resimt teamă sau durere, în comparație cu ceea ce simt oamenii obișnuiți. Specificitate funcțională pusă în valoare vizează o activitate mai intensă a cortexului insular anterior, regiune activă în conștientizarea stărilor emoționale. Rezultatele sugerează faptul că gesturile extreme pe care le fac altruiștii, sacrificiile lor neobișnuite, nu au cauze patologice și nici resorturi egoiste ascunse, așa cum se credea. Altruismul lor formidabil este alimentat de o empatie deosebită, care îi face capabili să simtă foarte intens durerea și teama pe care o trăiesc și persoanele necunoscute.
Cercetarea a investigat un grup de 29 de altruiști din lumea reală, oameni care au donat un rinichi unui străin, urmărind să evidențieze procesul lor empatic. Ei au comparat rezultatele măsurătorilor privind activitatea cerebrală, cu datele obținute de la un grup de 28 de adulți sănătoși care nu au donat organe. După ce a răspuns unui chestionar care evalua nivelul empatiei, cei 57 de voluntari au fost puși în situația de a trăi o experiență cauzatoare de suferință și, respectiv, de a privi pe cineva necunoscut aflat într-o situație similară, care provoca suferință. Înregistrările activității cerebrale au arătat o coincidență remarcabilă între ariile cerebrale active când super-altruiștii au experiat o suferință și cele active în cazul în care ei au privit un necunoscut care trăia o experiență similară. Suprapunerea celor două rezultate – cele obținute în timp ce super-altruișii resimțeau ei înșiși durere și cele înregistrate când aceștia priveau pe cineva necunoscut aflat în suferință, a oferit indicii clare privind legătura dintre altruism lor extraordinar și o anumită dispoziție remarcabilă pentru empatie. În același timp, aceste rezultate confirmă o idee vehiculată de mai multă vreme, potrivit căreia cortexul insular anterior reprezintă un adevărat detector de saliență[2].
Donând un rinichi pentru un necunoscut
Donarea unui rinichi este costisitoare și dureroasă, și așa cum este cazul super-altruiștilor, donatorii nu pot întâlni beneficiarul acestui transplant. Sper deosebire de donarea de sânge, donarea unui rinichi de către cineva în viață implică multe constrângeri pre și post-operatorii și presupune și unele riscuri. Unul din cazurile cunoscute în lumea medicală este acela al lui Paul Van Den Bosch, medic și tată a patru copii. La vârsta de 54 de ani, când proprii copii aveau vârste mari, el a decis să doneze un rinichi unei femei pe care nu o cunoștea și pe care nu a întâlnit-o niciodată. A dorit să facă acest lucru, așa cum el însuși o mărturisește, ca să o salveze din suferințele și neputința cauzate de insuficiența renală, să o elibereze de povara dializei și să o ajute să-și redobândească sănătatea și viața normală[3].
Un studiu dat publicității în 2014[4], a folosit imagistica prin rezonanță magnetică funcțională pentru a evalua un grup de altruiști extraordinari. Investigațiile au arătat că persoanele care dovedesc altruism în aceste forme extraordinare se deosebesc structural și funcțional – la nivel cerebral – de persoanele obișnuite. Măsurătorile efectuate au scos la iveală că super-altruiștii au un volum crescut în nucleul amigdalian drept și o sensibilitate superioară la imaginile cu valențe emoționale negative. Aceste rezultate i-au încurajat pe specialiști să considere că altruismul extraordinar are amprente specifice la nivel neuronal. În baza variaților de anatomie și de funcționalitate neuronală pe care le prezintă super-altruiștii, specialiștii au concluzionat că aceste persoane excepționale se situează diametral opus în raport cu tiparelor observate în psihopatii, în cazul subiecților antisociali.
Aceste rezultate sunt relevante pentru dialogul dintre medicină și spiritualitate, întrucât gestul extrem pe care super-altruiștii îl fac, în favoarea unor necunoscuți, fără a avea vreo recompensă, și suportând costuri de viață importante, evidențiază disponibilitățile extraordinare de sensibilitate și îngrijire, de preocupare și altruism de care ființa omenească este capabilă, aspecte aflate și în atenția vieții spirituale creștine. Pe de altă parte, aceste aspecte nu se exprimă doar prin gesturi conjuncturale, ci corespund unor caracteristici morfo-funcționale, la nivel cerebral, însușiri ce corespund unei sensibilități aparte. În fine, rezultatele sunt importante pentru dialogul dintre medicină și spiritualitate pentru că sugerează faptul că prin cultivarea generozității și a altruismului, exersând capacitățile noastre empatice și preocuparea pentru nevoile celorlalți, amenajăm condiții de viață favorabile sănătății noastre psiho-mentale.
diac. Adrian Sorin Mihalache
drd. în fiziologie și neuroștiințe fundamentale, UMF Carol Davila, București
[1] Pentru versiunea scurtă, https://www.eurekalert.org/pub_releases/2018-09/uop-ftf091118.php. Pentru detalii privind cercetarea, Kristin M. Brethel-Haurwitz, Elise M. Cardinale, Kruti M. Vekaria, Extraordinary Altruists Exhibit Enhanced Self–Other Overlap in Neural Responses to Distress, în Psihological Science, vol. 29, issue 10, 2018, https://doi.org/10.1177/0956797618779590.
[2] Programul a fost finanțat de Fundatia John Templeton (Grant 47861) si The National Institutes of Health National Center for Advancing Translational Sciences (Grant 1KL2RR031974-01).
[3] Mai multe informații, disponibile online la https://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/health-new….
[4] Pentru rezultatele detaliate, vezi Abigail A. Marsh, Sarah A. Stoycos, Kristin M. Brethel-Haurwitz, Paul Robinson, John W. VanMeter, and Elise M. Cardinale, Neural and cognitive characteristics of extraordinary altruists, PNAS October 21, 2014 111 (42) 15036-15041; published ahead of print September 15, 2014 https://doi.org/10.1073/pnas.1408440111.
