"Ce este reflexoterapia?
Principalul scop al reflexoterapiei constă în eliminarea toxinelor şi stimularea funcţiilor întregului organism.
Principiul pe care se bazează reflexoterapia este foarte simplu: fiecărui organ îi corespunde un punct reflex pe corp. Când unul din organe este afectat de o boală, punctul său reflex (corespunzător acelui organ) semnalează problema. În zona respectivă se depun toxine care pot fi înlăturate prin masajul reflexogen. Circulaţia sângelui va redeveni normală, iar organul afectat va fi din nou sănătos. Punctele reflexe corespunzătoare organelor sunt cel mai bine definite la nivelul mâinilor şi picioarelor.
Foarte important! Reflexoterapia tratează cauza bolilor, nu doar efectul lor.
Talpa piciorului – una dintre zonele în care se află cele mai multe puncte reflexe – este, de fapt,o hartă a întregului corp. Creierul, ochii, urechile, glanda tiroidă, plămânii, ficatul, stomacul, pancreasul, duodenul, rinichii, vezica urinară, colonul, ovarele etc., toate au câte un punct corespunzător în talpă.
Reflexoterapeuţii masează aceste puncte şi, astfel, previn cauzele bolilor, şansele de recidivă fiind mici.
Vă surâde deja ideea? Trebuie să vă atenţionăm că primele şedinţe de reflexoterapie pot fi puţin dureroase, deoarece atunci se elimină toxinele acumulate de-a lungul anilor de viaţă. După câteva şedinte însă, durerea va scădea în intensitate. Este posibil să avem de-a-face şi cu reacţii adverse în timpul terapiei, asociate procesului de detoxifiere a organismului: ameţeli, greaţă, stare de oboseală, febră, erupţii cutanate. Dar nu sunt motive de îngrijorare, aceste manifestări sunt normale în procesul de eliminare al toxinelor, iar aceasta este doar o etapă necesară pentru însănătoşirea noastră.
Când este recomandată reflexoterapia?
Reflexoterapia tratează o serie lungă de boli şi corectează aspectele neplăcute ale pielii, precum coaja de portocală. Masarea punctelor reflexe care corespund glandelor suprarenale şi hipofizei duce, în timp, la regenerarea pielii cu aspect de celulită.
Trebuie să mai ştim că, atunci când suferim de o boală şi alegem să mergem la reflexoterapeut, acesta nu va recomanda întreruperea medicamentelor.
Afecţiunile tratate prin reflexoterapie sunt:
- afecţiuni ale coloanei vertebrale (lombosciatică, spondiloze, cifoze, artroze, artrite, gonartroză, coxartroză etc.)
- tulburări endocrine (tiroidă, paratiroidă – căderi de calciu, suprarenale, deficienţe de creştere la copii, reglarea menstruaţiei, tulburări de menopauză, osteoporoză – stoparea degradării de masă osoasă, disfuncţii sexuale, tulburări de metabolism, obezitate, diabet)
- afecţiuni digestive (gastrite, enterocolite, colite, ulcer duodenal, esofagite de reflux, constipaţie, balonări, hemoroizi etc.)
- afecţiuni hepato-biliare (litiază biliară, hipercolesterolemie, bilă leneşă etc.)
- afecţiuni renale – se elimină nisipul şi pietricelele (litiaze, prostate, edeme, enurezis nocturn etc.)
- afecţiuni circulatorii – hipo şi hipertensune, arteroscleroză, gută, sindromul mâinilor şi picioarelor reci, dureri de picioare)
- afecţiuni ORL (bronşite, rinite, sinuzite, nevralgii, astm etc.)
Se mai pot trata prin reflexoterapie şi multe alte afecţiuni precum: stres, insomnii, depresii, reumatism, migrene, instabilitate emoţională, anxitetate, atacuri de panică.
Recomandări pentru pacienţi
Se recomandă pe perioada tratamentului să renunţăm la vicii: cafea, tutun şi alcool. De asemenea, terapia dă rezultate mai rapide dacă o combinăm şi cu un regim alimentar sănătos, bogat în legume, fructe, fibre şi un aport mai mic de carne (sau chiar deloc), sucuri naturale.
Cu o oră înainte de şedinţă, dar şi timp de 30 de minute după, este recomandat să nu măncăm nimic, pentru ca fluxul sanguin să poată fi dirijat pentru organele vizate, şi nu pentru digestia alimentelor consumate.
Pe perioada şedinţelor este indicat să se bea ocantitate cât mai mare de lichide, de peste doi litri pe zi.
După şedinţa respectivă se recomandă consumul a 500 ml de apă sau ceai de gălbenele.
Este indicat ca pacientul să indice corect şi obiectiv zonele dureroase reflexoterapeutlui, astfel încât acesta să poată indica organele afectate.
Este recomandat să se efectueze una, două sau chiar mai multe serii a câte zece şedinte de reflexoterapie, în funcţie de starea pacientului.
Contraindicaţii
Reflexoterapia nu este recomandată femeilor însărcinate, personelor cu hemoragii, celor care au răni la nivelul tălpilor sau care au varice deschise şi nici persoanelor care suferă de tromboflebită, insuficienţă renală sau care prezintă neoplasm.”
Articol realizat de către Ioan Tănăsescu, tehnician maseur în cadrul Spitalului Providenţa.
Spitalul Providenţa anunţă adăugarea reflexoterapiei pe lista de servicii medicale efectuate la cerere, începând cu data de 1 decembrie 2014.
Pentru a veni în sprijinul pacienţilor care doresc să beneficieze de acest tip de masaj terapeutic, Spitalul Providenţa va percepe un tarif special în lunile decembrie 2014 şi ianuarie 2015, mai exact 10 lei per şedinţă. Fiecare şedinţă durează 15 minute, iar terapia va fi realizată de către Ioan Tănăsescu, technician maseur în cadrul Spitalului Providenţa.
Pentru informaţii şi programări, pacienţii sunt rugaţi să sune la numerele de telefon 0232/241.271 şi 0730.230.030 sau să prezinte la sediul din Şoseaua Nicolina nr. 115, capăt CUG.