În perioada 01 – 31 octombrie 2017, Spitalul „Providenţa” a desfăşurat campania „Depistat la timp, îl putem învinge împreună!” în cadrul căreia 70 de femei au optat pentru efectuarea investigaţiilor mamografice şi/sau ecografice pentru diagnosticarea din timp a afecţiunilor glandei mamare.
Având în vedere adresabilitatea mare şi creşterea alarmantă a numărului de cazuri care sunt diagnosticate cu cancer de sân, Spitalul „Providenţa” va prelungi campania de reduceri până la data de 15 decembrie 2017. Astfel, până la data stabilită se va menţine reducerea de 20% pentru toate tipurile de investigaţii mamografice (mamografie digitală 2D, mamografie digitală cu tomosinteză (3D), mamografie 2D+3D).
„Am avut o recomandare de la medic, însă nu eram foarte ferm convinsă să fac o mamografie întrucât îmi era frică de durere. Ştiam că sub microcalcificări pot să apară şi anumiţi noduli, însă am fost motivată de faptul că investigaţia efectuată cu ajutorul mamografului digital disponibil la Spitalul „Providenţa” nu este la fel de dureroasă ca cea efectuată în varianta clasică. Aş încuraja toate pacientele să efectueze această procedură pentru liniştea lor şi să fie încrezătoare”, a mărturisit doamna Macovei, pacientă care a efectuat o mamaografie 2D+3D digitală bilaterală.
Prin intermediul campaniei „Depistat la timp, îl putem învinge împreună!” desfăşurată în cadrul „Centrului de examinare și diagnosticare în patologia glandei mamare”, Spitalul „Providența” se alătură organizațiilor care desfășoară campanii de conștientizare şi de luptă împotriva cancerului de sân.