V-ați întrebat vreodată ce dorește să vă spună corpul dumneavoastră atunci când resimțiti o durere? Vi s-a întâmplat să fiți slăbiți fizic, în urma unei tulburări sufletești? V-ați dat seama că există o legătură? Pacienții Spitalului Providența au avut posibilitatea de a descoperi răspunsuri la aceste întrebări împreună cu medicii, pe parcursul dezbaterii cu tema „Pași spre vindecare”, organizată joi, 15 decembrie, în cadrul Serilor „Providența”.
Doamna Tasia, a ajuns la spital pentru că Dumnezeu avea un plan cu ea. Îi place să creadă că i-a fost dăruită această cale pentru a se întoarce din drumul greșit pe care mersese de prea multă vreme. ” Am lucrat 37 de ani la o fabrică importantă din Iaşi, în diverse poziţii cheie. Eram foarte ataşată de locul de muncă, trup şi suflet pentru activitatea pe care o desfăşuram. Prin funcţia pe care o aveam, uneori era nevoie, credeam eu, să fiu mai aprigă, mai certăreaţă. Domnul a vrut însă să mă smerească. Pe atunci neglijam Biserica, nu mergeam des la slujbe, însă, într-o zi, de la o supărare mare am început să mă simt rău. Aşa am ajuns la medic şi am aflat că am diabet. Când am auzit vestea am început să plâng dar încet, încet am avut încredere în Dumnezeu, în doamna doctor, m-am rugat și m-am apropiat de Biserică”, a povestit pacienta. Primul pas spre vindecarea ei l-a reprezentat iertarea, a conștientizat că terapia înseamnă mult mai mult decât o cutie cu pastile și a început să facă „investigații” și în sufletul ei. ”Oamenii care văd doar cauze exterioare ale suferinței lor rămân neîmpliniți de orice, chiar de tratamentul pe care îl urmează. Am constatat că oamenii cu o credință mai de început, mai îndoielnică, suferă mai mult. Se simt singuri, părăsiți, nu găsesc un sens al bolii lor”, a explicat pr. Cătălin Puiu, preot misionar la Capela Sfânta Treime din cadrul Spitalului Providența.
Simțirea sufletească și trupească, în legătură
Dintr-o durere foarte mare, doamna Tasia a reușit să facă vas al recunoștinței și al binecuvântării, așa că starea dumneaei de sănătate s-a ameliorat. A înțeles că emoțiile și gândurile sunt într-o relație strânsă cu trupul și că spre sănătate poate ajunge doar dacă pășește așa cum indică Dumnezeu, prin medic și preot. ”Bolile apar în trup în urma unui conflict interior, iar dacă acceptăm și nu ne împotrivim, ci primim boala și ascultăm ce vrea să ne spună, avem pace și vine și vindecarea, fie ea sufletească, fie trupească”, a menționat dr. Eugen Gazzi, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Providența.
Raportarea la suferință, un atu în vindecare
Un alt pas important îl reprezintă, deci, atitudinea persoanei față de afecțiunea de care suferă. ”Dacă boala ne domină, devine principala preocupare în viața noastră. Dar dacă luptăm, avem nădejde, ne dorim să trăim, atunci ne vom lua tratamentul și vom încerca să avem o viață normală, vom controla boala”, a precizat dr. Iuliana Ardeleanu, medic specialist Cardiologie în cadrul Spitalului Providența. Modurile în care ne putem trata și chiar preveni afecțiunile au fost expuse în cadrul conferinței „Pași spre sănătate”, parte din Serile „Providența”, vizând introspecția, sportul și alimentația corectă. Din programul unui om sănătos nu ar trebui, astfel, să lipsească rugăciunea și postul care purifică organismul, 30 de minute de mișcare zilnic și hidratarea, doctorii atenționând că apa se bea cu înghițituri mici și dese, pentru ca hidratarea să se producă la nivelul celulelor.
Boala, o pregătire pentru disciplină
De asemenea, medicii au recomandat evitarea consumului de carne, a băuturilor carbogazoase, a alcoolului, a ceaiurilor de același tip pe perioadă îndelungată, a prăjelilor și a produselor rafinate, zahăr alb, făină albă și ulei, și a sării. Nu în ultimul rând, au subliniat faptul că este important ca masa să fie servită în liniște, fără a fi atenți la televizor sau telefon, și să nu ne grăbim să mâncăm mult, întrucât senzația de sațietate apare după 15 minute de la începerea mesei, astfel încât riscăm să ne îngreunăm digestia. Desigur, este nevoie și de administrarea tratamentului întocmai cum a prescris medicul. „Boala este o disciplină pe care o învățăm odată cu tratamentul”, a conchis dr. Eugen Gazzi, medic specialist Medicină Internă în cadrul Spitalului Providența. Inițiate în 2015, Serile „Providența” s-au desfășurat pentru a treia oară, oferindu-le pacienților șansa de a avea o privire de ansamblu asupra suferinţelor, dar şi asupra vindecării lor. (Nicoleta BUNDUC)