Definită, prin traducerea cuvintelor grecești, ca fiind o terapie prin mișcare, kinetoterapia reprezintă un factor terapeutic care, alături de fizioterapie și balneoclimatologie fac parte integrantă din medicina recuperării medicale sau medicina reabilitării. Kinetoterapia se poate utiliza în scop preventiv (kinetoterapia deficiențelor nechirurgicale), în scop preoperator pentru întreținerea și dezvoltarea calităților fizice și în scop postoperator, respectiv după intervențiile chirurgicale asupra aparatului locomotor.
Simona Manea, kinetoterapeut în cadrul Spitalului „Providența” ne prezintă în interviul de mai jos avantajele atât ale kinetoterapiei, cât și ale pachetelor de servicii medicale integrate în care aceasta se regăsește.
- Ce reprezintă kinetoterapia?
- Kinetoterapia utilizează mișcarea ca terapie, cu rolul de a restabili anumite funcții ale corpului. Kinetoterapia poate fi direcționată spre recuperarea afecțiunilor nechirurgicale, preoperatorii și postoperatorii.
- Cărei categorii de pacienți este recomandat pachetul pentru kinetoterapie?
- Kinetoterapia este utilă în recuperarea afecțiunilor locomotorii, neurologice, reumatologice și ortopedice. Orice persoană care prezintă patologii din aceste sfere poate accesa fie un pachet de kinetoterapie fie un pachet de tratament balneo-fizio-kinetoterapeutic.
- Care sunt avantajele accesării unor asemenea pachete de servicii medicale integrate?
În primul rând, aceste pachete sunt concepute ca, după consultația inițială la medicul specialist, pacientul să înceapă un program terapeutic personalizat, program ce îl poate desfășura în cadrul „Centrului de Recuperare medicală al Spitalului Providența”. Acest program terapeutic este alcătuit în funcție de afecțiunile pacientului, de particularitățile de vârstă, sex, greutate corporală, etc.
În al doilea rând, un avantaj este și cel financiar, având în vedere reducerea față de prețul de listă al serviciilor medicale. Mai mult, dacă pacientul va dori să continue exercițiile din cadrul programului de terapie personalizat, poate veni în sala de kinetoterapie, beneficiind de o nouă reducere pentru perseverența și motivația sa.
- Care sunt etapele pe care trebuie să le urmeze pacientul, pentru a accesa serviciile medicale din pachetele ce conțin și kinetoterapia?
- Prima etapă constă în contactarea consultantului nostru medical în vederea planificării unei consultații oferită de medicul specialist. Odată stabilit programul terapeutic personalizat se realizează planificarea procedurilor recomandate de medic, proceduri pe care le va efectua în sala de kinetoterapie, alături de kinetoterapeut sau în alte săli ale „Centrului de recuparare medicală ale Spitalului Providența”.
Începând cu discuţia iniţială şi pe tot parcursul derulării programului terapeutic, pacientul va fi îndrumat atât de către cadrele medicale, cât și de către consilierul medical, pentru a se simți cât mai confortabil.
- Cât durează o ședință de kinetoterapie?
- În funcție de afecțiunea pentru care se recomandă kinetoterapia, o ședință din cadrul planului terapeutic personalizat se poate derula între 30 și 60 de minute.
- Cum se desfășoară o ședință de kinetoterapie?
- Kinetoterapeuții din cadrul Spitalului „Providența”, alături de medicul specialist, au grijă ca fiecare pacient sa aibă parte de o terapie adecvată în funcție de problemele de sănătate și de celelalte criterii menționate în răspunsurile de până acum.
Înainte de a trece la programul de exerciții stabilit, kinetoterapeutul parcurge primul pas, respectiv acela de a-i explica pacientului ce urmează să facă, pentru a-și forma cât mai repede deprinderile motrice indicate. În cazul în care pacientul are nevoie să vadă cum trebuie efectuată o anumită mișcare, kinetoterapeutul va demonstra exercițiul respectiv. Ulterior, kinetoterapeutul îl va coordona pe pacient în realizarea corectă a mișcărilor.
- Ce ați recomanda pacienților, ca reguli generale, ce să facă sau să nu facă?
- Ca regulă generală, le recomandăm pacienților să nu facă singuri acasă programe de exerciții, fără a consulta înainte medicul specialist și kinetoterapeutul. Doar aceștia sunt în măsura să facă o evaluare eficientă și să elaboreze un program de exerciții individualizat.
Kinetoterapeutul este singurul abilitat să supravegheze efectuarea exercițiilor medicale într-un mod corect.
***
Mai multe detalii despre Pachetul Kinetoterapie puteți găsi accesând link-ul:
http://www.providentamedical.ro/kinetoterapie/pachet-kinetoterapie
Persoanele interesate de accesarea pachetului sunt rugate să facă o programare prealabilă la numărul de telefon 0786 261 263, pe email la programari.spital@providentamedical.ro sau la sediul Spitalului „Providența”, Șoseaua Nicolina, nr. 115, Nicolina 2, Cug, Iași.