Mărțisorul sănătății pentru femei

În luna mărțisorului, în perioada 7-25 martie, Spitalul „Providența” desfășoară o campanie de screening pentru depistarea celor mai frecvente afecțiuni cu care se pot confrunta femeile.

Martie este o lună în care acordăm o mai mare atenție femeilor dragi, manifestându-ne recunoștința pentru darurile și dragostea pe care le aduc în viața noastră. O dovadă de apreciere trebuie să fie grija fiecăreia dintre noi pentru sănătatea lor.

În perioada 7-25 martie, Spitalul „Providența” oferă reduceri între 30%  - 50% pentru investigații medicale dedicate evaluării stării de sănătate a femeii. Pachetele de reduceri cuprind analize medicale specifice, o consultație de medicină internă și explorări de imagistică medicală.

Set complet de analize la 100 de lei

Conceput pentru a oferi o imagine de ansamblu a stării de sănătate, pachetul beneficiază de o reducere de 30% față de prețul de listă și cuprinde cele mai importante analize anuale pe care trebuie să le efectueze o femeie.  Investigațiile de laborator incluse în pachetul promoțional sunt:  hematologie (hemoleucogramă completă), markeri de inflamație (VSH), profil diabet (glicemie), funcția renală (uree, creatinină), funcția hepatică (TGO, TGP), funcția tiroidiană (TSH), profil lipidic (colesterol total, trigliceride), profil osteo-articular (calciu seric total), analiza urinii (examen complet urină), oligoelemente (fier seric și magneziu).

Reducere 50% la medicină internă

În perioada campaniei femeile primesc o reducere de 50% pentru o consultație de medicină internă în cadrl căreia medicul specialist va ajuta doamnele și domnișoarele să identifice eventualele probleme de sănătate. Pe parcursul promoției, o consultaţie costă 40 de lei la un medic primar și 35 de lei la un medic specialist.

Ecografii, mamografii și radiografii cu 30% reducere

Tot în luna martie,  pentru serviciile medicale de imagistică medicală și radiografii,  Spitalul „Providența” oferă o reducere de 30 % față de lista de tarife obișnuite. Investigații cu prețuri reduse incluse în ofertă sunt: ecografie totală (abdomen și pelvis) – 56 lei, ecografie mamară bilaterală – 56 lei, radiografie coloană cervicală – 42 lei, radiografie coloană dorsală/lombară – 35 lei, mamografie bilaterală (recomandată femeilor de peste 40 de ani care nu au efectuat o mamografie în ultimele 12 luni) – 56 lei.

Accesarea serviciilor incluse în campania „Mărțisorul sănătății pentru femei” se face fără bilet de trimitere și cu programare prealabilă la numerele de telefon 0232.241.271, 0730.230.030 sau pe e-mail la programari.spital@providentamedical.ro.  Serviciile medicale pot fi solicitate individual sau ca un pachet complet de investigații (compus din analize, consultație de specialitate și explorări).