Centrele medicale de permanență din Municipiul Iaşi

În perioada sărbătorilor legale, atunci când majoritatea unităților medicale funcționează într-un program special, pacienții se află în dificultatea de a găsi un furnizor de servicii medicale.

 Pentru urgențe minore, aceştia se pot adresa Centrelor de Permanenţă din Municipiul Iaşi.

Cele 17 centre funcționează după un program special, asigurând serviciul de gardă în mai multe localități şi cartiere din Iaşi. Lista completă a Centrelor, publicată pe site-ul CAS Iaşi, o regăsiți ataşată la acest articol.

În oraşul Iaşi, Casa de Asigurări de Sănătate şi Direcţia de Sănătate Publică au deschis trei centre de permanență:

• Centrul de Permanenţă Umanitas SRL din cartierul Tătăraşi

• Hermamed Center SRL de lângă Spitalul „Sfântul Spiridon“

• Centrul din cartierul Galata, pe strada Anton Crihan, nr.16, bl.D12, ap.3, parter

Serviciile medicale acordate de medicii de familie în cadrul centrelor de permanenţă sunt următoarele:

• asistenţă medicală în afecţiunile acute şi urgenţele medico-chirurgicale, în limitele competenţei medicului de familie şi posibilităţilor tehnice,

• trimitere către alte specialităţi în vederea internării, în cazul afecţiunilor acute şi urgenţelor medico-chirurgicale care depăşesc competenţele medicului de familie,

• administrarea medicaţiei şi materialelor sanitare necesare tratamentului de urgenţă care se asigură din trusa de urgenţă a centrului de permanenţă.

Garda se instituie în centrul de permanenţă, în zilele lucrătoare, între orele 15.00 - 8.00, după terminarea programului stabilit pentru activitatea curentă a medicilor de familie din zonele arondate. În zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale, precum şi în zilele declarate libere de către Guvernul României, garda începe de la ora 8.00 şi durează 24 de ore.

„Înfiinţarea centrelor de permanenţă reprezintă una dintre soluţiile devenite necesare în vederea diminuării numărului de consultaţii, respectiv a descongestionării Unităţii de Primire Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţe «Sfântul Spiridon», unde zilnic este un aflux de pacienţi foarte mare“, se mai subliniază în comunicatul CAS Iaşi.

 

 

AnchorCENTRE DE PERMANENȚĂ 
CENTRUL DE PERMANENTA MEDIC DE FAMILIE SEDIUL CABINETULUI MEDICAL IN CARE SE ACORDA SERVICII MEDICALE
1. BIVOLARI

 

0232/248657

0232/297574

infiintat: 2001

Moldovan Grigore Florin BIVOLARI
Dascalescu Manuela BIVOLARI
Nistor Magda Anca BIVOLARI
Cosuleanu Eugenia BIVOLARI
Gafita Elena BIVOLARI
2  CIORTESTI

 

0232/320840

infiintat: 2000 si contract cu CAS  2003

Olarasu Viorel CIORTESTI
Burghelea Svetlana CIORTESTI
Olarasu Olguta CIORTESTI
Popescu Constantin Francisc CIORTESTI
Vornicu Ciprian Ovidiu CIORTESTI
3. DELENI

0232/723711

infiintat: 2002

Popescu Dana-Stefana DELENI
Balan Mioara-Adriana DELENI
Benchea Maria-Carmen DELENI
Hoescu Dragos DELENI
Chele Gheorghe Mihaela DELENI
Iacob Camelia-Brindusa DELENI
4. MOVILENI

 

0232/297911

0232/732626

infiintat: 2008

Savescu Iuliana MOVILENI
Apintei Anca Mihaela MOVILENI
Iordache Mihai Meluzin MOVILENI
Radoi Daniel COARNELE CAPREI
Radoi Marta Roxana COARNELE CAPREI
     
5. PLUGARI

0232/238030

0232/238030

infiintat: 2004

Radulescu Marcelino PLUGARI
Bostan Gabriela PLUGARI
Constantinescu Adriana PLUGARI
Iurcu Ovidiu_S SIPOTE
Ioan Diana Roxana PLUGARI
6. SCHITU DUCA

0232/478718

0232/410015

0323/724008

infiintat:  mai 2009

Pandele Mihaela_M POCREACA
Andrioaiei Andreea Elena POCREACA
Berbunschi Irina POCREACA
Muris  Laura POCREACA
Rinder Marionela POCREACA
7. VLADENI

0232/251365

0232/299645

infiintat: iunie 2008

Sereteanu Elena VLADENI
Burdea Eugenia VLADENI
Ioan Diana Roxana VLADENI
Roman  Vasilica VLADENI
Murariu Rollandi VLADENI
8. FOCURI -     

0232/413656

0232/414001

0232/413777

infiintat: august 2011

Bordeianu Daniela Ionela FÎNTÎNELE
Andriescu Andreea Elena FOCURI
Lazanu Martinescu Andra FOCURI
Mita Baciu Alexandru FOCURI
Ungureanu Theodor Catalin FOCURI
9. MIRCESTI

0232/713266

0232/716455

0232/716549

infiintat: septembrie 2012

Lupu Doru Sigfrid MIRCESTI
Lupu Diana MIRCESTI
Nechita Emil MIRCESTI
Mercas -Chiriac Elena MIRCESTI
Anton  Stefania MIRCESTI
10. PRISACANI

0232/239510

0232/292213

infiintat: iulie 2013

Dragan Elena PRISACANI
Chiriac Loreta COSTULENI
Daria Lacramioara TOMESTI
Hamod Mustafa OSOI
Verdes Felicia PRISACANI
11. IASI

UMANITAS

0232/290050

0232/223855

infiintat:  2013

Maftei Stefania IASI, str. Han Tătar nr. 10
Stoica Georgeta IASI, str. Han Tătar nr. 10
Boanca  Mihaela IASI, str. Han Tătar nr. 10
Dumitru Nicoleta IASI, str. Han Tătar nr. 10
Chiprian Aurelia IASI, str. Han Tătar nr. 10
Movileanu  Virginia PASCANI
12. PASCANI - Sf. VINERI

0232/749322

0232/ 718724

infiintat: 2014

Placinta Maria PASCANI
Clinc Maria PASCANI
Susanu Viorica PASCANI
Tunza Helga Alina PASCANI
13.  IASI - HERMA MED

0332/4434465

0232/724008

infiintat: 2017

Schvam Hermina IASI, str. Vasile Conta nr. 9
Toma Cristiana IASI, str. Vasile Conta nr. 9
Constantinescu Adriana IASI, str. Vasile Conta nr. 9
Mardarescu Oana IASI, str. Vasile Conta nr. 9
Toderica Violeta IASI, str. Vasile Conta nr. 9
14.  VICTORIA

0232/464941

0744/620163

infiintat: 2017

Aghinitei Irina VICTORIA
Picioreanu Iuliana VICTORIA
Chitanu  Adriana VICTORIA
Raschip Ofelia VICTORIA
   
Rohnean Irina VICTORIA
15.  GALATA

0332/ 803621

0729/688881

infiintat: 2017

Sorlescu Mirela IASI, str. Anton Crihan nr. 16
Redinciuc Isidora Ana Maria IASI, str. Anton Crihan nr. 16
Creţu Elena Vladina IASI, str. Anton Crihan nr. 16
Ghimpu Dana Claudia IASI, str. Anton Crihan nr. 16
Andrioaiei Andreea Elena IASI, str. Anton Crihan nr. 16
16.  SF. NICOLAIE
VOINESTI

0332/ 803621

0729/688881

infiintat in martie 2018

fara contract CAS

Dediu Lacramioara Maria Schitu Stavnic
Bostan Carmen Ionela Schitu Stavnic
Cretu Georgeta Schitu Stavnic
Simion Mihaela Paula Schitu Stavnic
Albescu Ana-Maria Schitu Stavnic
17.  CIUREA

infiintat mai 2018

fara contract CAS

Lazanu Martinescu Andra Ciurea
Iordache Mihai Meluzin Ciurea
Blascu Vasile Silviu Ciurea
Sofronie Cornelia Ciurea
Rășcanu Roxana Ciurea